Fiecare secunda pe care o petrec cu tine este o greseala pe care insa o repet la nesfarsit. Privesc disperata in locurile unde imi petreceam zile din viata incercand sa imi amintesc nostalgii copilaresti pe care le traiam impreuna, insa tot ce pot sa reusesc concentrandu-ma e sa realizez cat de mult imi lipsesti..
Momente ratacite in mintea mea furioasa imi trezesc senzatii inspaimantatoare care ma fac sa realizez ca fiecare clipa in care speram sa fie ceva mai mult era defapt un sicriu la tot ce am realizat pana acum; groapa mi-o faceam singura.
Imi patruleaza prin creier fictiuni imposibile asupra a ce mi-ai facut. Iti sunt recunoscatoare, insa recunostinta mea pentru tine se opreste aici. Ascult o melodie de 100 de ori fara sa gandesc ce zice, fara sa realizez macar ca s-a repetat. Conteaza ceva din ce fac? <raspunsul mi-l procur singura> Am creat lumea mea, lumea in care TU esti asa cum erai, asa cum te stiam. Insa tot ce incerc sa conserv in mica mea lume sa duce de rapa in fiecare secunda in care gresesc.
<Si tu> E cel mai rau. Sentiment puternic, profund de dezamagire absurda din partea a ce nu ma asteptam. Privesc ironic in gol. Ma uit prin tine si ma incarc din nou cu dispozitia de a iti spune sa ma lasi. Si te implor sa ma lasi. Si din nou te implor sa ma lasi. Dar nu asta imi doresc. Imi doresc ca acea mica lume pe care am creat-o sa nu fie doar o aberatie monotona. Imi doresc sa ma ajuti sa o pastrez in inima mea, sa ma ajuti sa visez mai departe, sa imi implinesc fictiunile. Dar cu cat privesc mai mult in abis, realizez ca imposibilul m-a gasit si pe mine.
<Si tu> Tu privesti melancolic in perete, nestiind ce se afla in spatele lui, insa iti imaginezi si tu lumea ta. Ma excluzi din ea, si o ai pe ea. In mintea ta..o ai pe ea…
<Si tu> ---Si tu nu realizezi. Te preocupa moartea simplitatii si a schimbarii tale.
<Si eu> Si eu ingenunchiez din nou in fata suferintei care ma cuprinde. In inima celui caruia odata insemnam ceva acum se afla un gol acoperit de fictiuni- de aceleasi fictiuni pe care mi le pastrez eu.
Iti simt puternic respiratia intre dpua saruturi pe care mi le oferi negresit. Greseli facem amandoi, insa nu gresim involuntar. Ne mintim.
-Eu te iubesc, tu esti atasat de mine, insa iubesti un gol.
<Ne iubim paradoxal>
Tot ce imi trece prin minte sunt clipele putine dintre perioada in care erai tu sic ea in care ai devenit un desertor. Imi indes in cap abisuri inexistente de ganduri infantile si copilaresti.
Cu toate ca ne simtim unul altuia respiratia si bataia inimii, tu ma privesti si o vezi pe ea – acel gol -. Golul din privirea ta ma face sa plang, si plang cu lacrimi de topaz, dorindu-mi sa devin ceea ce toti devin cand vrea cel de sus. Strig in toate partile “pamantul ma asteapta”
Si scriu. Scriu cu maini tramurand, cu ochi lacrimand, cu suflet suferind si cu buze razand.
Iar acum, draga iubire, ca un epilog, inchiei scrierea, te las cu gandul la gol. Nu inainte insa sa iti spun cat de mult de iubesc si cat te voi iubi, chiar daca dragostea ta falsa nu ma incanta, draga iubire, mi-ai oferit mai multe decat am crezut ca poate oferi o dragoste paradoxala. Iti multumesc, te las cu golul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu